0722.830.417 office@winstep.ro

Despre autosabotaj – de la undiță la Socrate

autosabotaj

Articol scris de Cristian Luţescu

 

Cum este să pleci la pescuit şi să descoperi că ai lăsat undiţa acasă?

Poate părea o glumă, însă în viaţa de toate zilele sunt mulţi oameni care vor povesti cum nu au auzit ceasul în ziua unui examen important, cum la o întâlnire foarte importantă au uitat documente semnificative ori la un eveniment important au vărsat ceva pe hainele lor ori pur şi simplu s-au pus într-o postura hilară.

Cuvântul „important” a apărut de mai multe ori în fraza de mai sus. Și aceasta este specialitatea autosabotajului. Poate să „marcheze” foarte bine situaţiile importante.

În general autosabotajul se manifestă în momentele când subconștientul preia controlul şi este rezultatul unui cumul de gesturi automate. Asemenea, se poate manifesta şi sub alte forme: alegeri pe care le facem când e vorba de anturaj, alegeri alimentare sau chiar uşoare accidentări prin casă.

Autosabotaj sau hazard?

Chiar este oare o întâmplare faptul că m-am lovit la picior când eram acasă? Dacă ai trecut printr-un  loc de zeci şi sute de ori şi te-ai lovit tare exact când te grăbeşti să ajungi undeva şi deja eşti în întârziere şi mai şi trebuie să alergi… Cât de mare este probabilitatea ca ceea ce s-a întâmplat să fie rolul hazardului?

Cât de întâmplător este faptul că, atunci când te întâlneşti cu o persoană pe care o admiri, ai vărsat un pahar de vin pe tine ori ai uitat desfăcut un nasture plasat strategic? Cu toţii am ţinut pahare şi căni cu lichide fierbinţi şi reci… iar nasturi am încheiat de sute de mii de ori.

Ghici ghicitoare: cine-i farsorul care se ţine de glume când ne este lumea mai dragă?

Ei bine, îl privim în oglindă în fiecare dimineaţă când ne spălăm pe dinţi.

Exact. Noi suntem responsabili de acest model de evenimente. Concluzia este destul de neplăcută însă poate fi îndulcită, un pic, de faptul că ceea ce este în subconştient produce aceste situaţii şi nu ceea ce vrem în mod conştient.

Este bine să reţinem că există în reţelele neuronale din capul nostru o mulţime de credinţe. Sunt credinţe de care suntem conştienţi şi credinţe de care nu suntem conştienţi. Vorbim de credinţe despre ce este bine, ce este corect şi ce este frumos.

Sigur, înainte să pornim jihad-ul împotriva subconştientului să ne amintim că el este cel care găseşte resursele necesare să ne refacem după o boală, să ne urcăm rapid în copac dacă e musai ori să ne păstrăm pur şi simplu echilibrul în timp ce mergem pe gheaţă.

Scopul subconștientului este să ne păstreze în viaţă şi să ne ţină departe de pericol. Va face orice, chiar orice că să te păstreze în siguranţă.

Ce este bine să reţii, este că subconștientul se poate educa. Nu ştiu dacă este bine sau rău. Dacă subconștientul a învăţat că a trăi cu resurse puţine este normalitatea… ei bine, va avea grijă să faci acele alegeri de bani, carieră şi anturaj că tu să trăieşti în continuare cu resurse restrânse.

Dacă subconştientul a învăţat că relaţia cu părinţii înseamnă severitate, pedepse şi că libertatea se poate obţine pe furiş… aşa va fi relaţia cu orice, cu absolut orice simbolizează autoritatea. Hmmm, oare ce şanse la angajare ar avea cineva cu un astfel de istoric? Cum va arată viaţă lui profesională în condiţiile în care subconștientul lui, învăţat cu un anumit tip de relaţie va caută să creeze această situaţie?

Creatorul Analizei Tranzacţionale, Eric Berne consideră că în cazul unui tânăr crescut cu o mama extrem de autoritară, acesta va avea în viaţă (în general ) conducere de gen feminin şi în mod inconştient se va comporta în aşa fel încât să genereze din partea managementului feminin reacţii aspre şi autoritare.

Ce trebuie să reţinem până aici?

Sunt 2 aspecte:

  1. subconştientul are o importanţă foarte mare pentru felul în care arată viaţă noastră (carieră, parteneri, locuinţa etc).
  2. subconștientul poate fi educat schimbând credinţele.

Schimbând credinţele, se schimbă felul în care relaţionam cu partenerii, se schimbă cariera, se schimbă relaţia cu familia.

Practic, la originea autosabotajului sunt credinţele limitative. Cuvântul „limitativ” nu trebuie văzut ca fiind ceva rău. Şi pereţii sunt limitativi, iar pe timp de iarnă îi dorim cât mai groşi. Credinţele limitative au şi ele un rost pozitiv. Multe din credinţele limitative au la baza o nevoie reală de protecţie ori de menţinere a stimei de sine. Practic este vorba de credinţe care doar mai trebuie „ajustate” un pic, pe aici pe acolo.

Un pas important pentru transformarea unei credinţe este verificarea utilităţii ei.  Aşadar, pentru a verifica utilitatea unei credinţe, vom folosi „sita lui Socrate” căutând răspunsuri pentru 3 întrebări:

– este oare adevărat ce cred? (este întotdeauna adevărat? dacă există cel puţin o excepţie atunci poate că nu este chiar adevărat – nu am văzut excepţii de la legea gravitaţiei ori de la principiul 2 al termodinamicii).

– îmi este benefică această credinţă? Îmi aduce emoţii pozitive? îmi oferă satisfacţii?

– mă ajută să-mi ating obiectivele?

Cele 3 întrebări sunt numai o cale prin care se poate schimba o credinţă. Iar identificarea credinţelor limitative reprezintă doar o cale prin care se poate elimina autosabotajul.

Pentru că şi mâine este o zi, despre toate cele de mai sus vom vorbi în alte ocazii.